Tulburări neurocognitive

Demența fronto-temporală

Formă rară de demență, care începe adesea înainte de 65 de ani. Semnul caracteristic: schimbări marcate de personalitate și de comportament, care apar înaintea problemelor de memorie.

În caz de urgență: 112 · Telefonul Verde Antisuicid 0800 801 200 (gratuit; vineri–duminică, 19:00–07:00)

Ce este demența fronto-temporală

Demența fronto-temporală (DFT) este un grup de afecțiuni neurodegenerative care afectează în principal lobii frontali și temporali ai creierului, zonele responsabile de personalitate, comportament, limbaj și judecată socială.

DFT este mai rară decât boala Alzheimer (reprezintă aproximativ 5–10% din toate formele de demență), dar are caracteristici distincte și e important să fie recunoscută:

  • Debutează adesea înainte de 65 de ani, de obicei între 40 și 60 de ani
  • Modificările de personalitate și de comportament apar înaintea problemelor de memorie sau odată cu ele, invers față de tabloul tipic din Alzheimer
  • Memoria este relativ păstrată în stadiile inițiale
  • Există adesea o componentă familială: istoricul de DFT la rude de gradul I este un factor de risc important

De ce este DFT adesea diagnosticată greșit

DFT, mai ales forma în care se schimbă în primul rând comportamentul (varianta comportamentală), se numără printre formele de demență cel mai greu de diagnosticat. Motivele:

  • Vârsta de debut (40–60 de ani): la această vârstă, demența e rareori luată în calcul
  • Modificările de personalitate sunt deseori atribuite stresului, depresiei, „crizei vârstei de mijloc”, problemelor de cuplu sau dependențelor
  • Memoria rămâne inițial păstrată, așa că testele cognitive standard pot ieși normale
  • Pacientul nu se plânge: nu își dă seama de schimbări, așa că nu cere singur o evaluare
  • Familia își dă seama adesea abia târziu că schimbările țin de o boală, după luni sau ani de presupuse „probleme de comportament”

Un diagnostic corect cere expertiză și investigații specifice: IRM cerebral, evaluare neuropsihologică detaliată și, uneori, investigații genetice.

Când e cazul să mergi la specialist

Merită o evaluare dacă, la o persoană de vârstă mijlocie (de obicei între 40 și 60 de ani), au apărut modificări semnificative și persistente în:

  • personalitate sau comportament (vizibile pentru cei apropiați, dar nerecunoscute de persoană)
  • inhibiție socială (comentarii sau acțiuni nepotrivite, atipice pentru persoana respectivă)
  • empatie (o răceală sau o detașare nouă față de cei apropiați)
  • limbaj (dificultăți noi de exprimare sau de înțelegere)
  • alimentație (schimbări marcate ale apetitului sau ale preferințelor)
  • motivație (apatie semnificativă, pierderea inițiativei)

Important: persoana poate refuza o consultație tocmai pentru că nu vede aceste schimbări. Ce ajută: o discuție calmă, fără reproșuri, propunerea unei „evaluări de rutină” și implicarea medicului de familie.

Dacă în familie există cazuri cunoscute de DFT, merită să fii și mai atent la aceste semne.

Familia poate găsi, împreună cu medicul, moduri de a face față mai ușor schimbărilor de zi cu zi.

Citește și: Creierul și inflamația

Primul pas

Dacă recunoști aceste schimbări la cineva apropiat, programează o discuție cu unul dintre specialiștii noștri. Împreună vedem ce se întâmplă și ce variante ai.

Pentru evaluare, recomandăm ca pacientul să vină însoțit de o persoană apropiată, cu acordul pacientului. Dacă tu ești această persoană, ce ai observat în ultimele luni contează pentru diagnostic.

Pe lângă consultația psihiatrică, evaluarea poate include o testare a gândirii, a limbajului și a comportamentului, făcută de psihologii clinicieni ai echipei. Dacă drumul până la clinică e greu, medicul psihiatru poate face consultația și la domiciliu (cu plată), în București și Ilfov.

Informațiile au caracter educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.

Întrebări frecvente