Atacul de panică este o stare anxioasă intensă cu o perioadă de paroxism de aproximativ 10 minute. Există mecanisme neurobiologice care o autolimitează. Trăirea angoasantă poate fi resimțită atât în plan psihic, ca o senzație de moarte iminentă, de pierdere a controlului sau a minții, cât și în plan somatic, cu senzație de lipsă de aer, constricție toracică, palpitații, creșterea frecvenței respirațiilor șI a bătăilor inimii, simptome digestive, urinare sau senzație de rupere de realitate. Atacul de panică nu este o tulburare psihiatrică în sine; el poate fi experimentat în mod fiziologic în contextul unor evenimente intens psihostresante. Repetitivitatea lui în afara situației psihotraumatizante, cu impact asupra vieții noastre, devine o problemă psihiatrică. Abordarea terapeutică poate fi diferită în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte: psihomedicație, psihoterapie sau combinată. Decizia legată de metoda optimă de terapie se stabilește în urma unei evaluări complete efectuate de către echipa terapeutică.